Fotbalistul român care l-a atacat pe Gică Hagi, după despărțirea de Farul Constanța, și-a găsit echipă în Superliga.
La scurt timp după plecarea de la Farul, Ronaldo Deaconu a semnat cu FC Hermannstadt. Jucătorul nu a prins decât câteva luni la formația lui Gică Hagi, despre care a vorbit dur după ce a fost dat afară.
Ronaldo Deaconu, jucătorul format la Academia Hagi a semnat cu FC Hermannstadt
Mijlocașul Ronaldo Deaconu, în vârstă de 27 de ani, și-a găsit rapid echipă după despărțirea de Farul Constanța. După ce a bifat doar 12 meciuri în ultimele șase luni pentru gruparea constănțeană, Deaconu a fost pus pe liber de Gică Hagi și a semnat cu FC Hermannstadt, formație care a încheiat sezonul în play-out.
Clubul sibian a anunțat oficial venirea la echipă a mijlocașului care și-a făcut junioratul la Academia Hagi, dar și la cluburi din Olanda precum Feyenoord Rotterdam și Twente.



