Câștigătoare a play-otului ediției precedente a SuperLigii, UTA și-a propus mai mult în acest sezon, iar asta nu poate însemna decât calificarea în play-off.
De altfel, chiar Alexandru Meszar și Mircea Rednic nu s-au ferit să vorbească despre obiectivul locului 6, așa că arădenii trebuie să se replieze imediat după remiza cu Rapid (1-1) și eșecul (2-4), de la Craiova, cu Universitatea.
Mircea Rednic, despre jucătorii pe care i-a dorit la UTA
Nici partida din runda a treia, de pe teren propriu, cu Universitatea Cluj, de luni, de la ora 19.00, nu scade mult gradul de dificultate, cu atât mai mult cu cât și trupa de pe Someș arată bine în startul noului sezon cu cele patru puncte strânse din duelurile cu campioana FCSB și Hermannstadt. În plus, Mircea Rednic știe că are ceva lipsuri la nivel de lot. Mai precis, e cu fundașii centrali numărați și îi lipsește atacantul de forță, de careu, dar tehnicianul afirmă: „Independent de…



