Cu ocazia vizitei de stat la Casa Albă, regele Charles și regina Camilla i-au oferit lui Donald Trump cadouri cu o puternică încărcătură istorică și simbolică, ce marchează aniversarea a 250 de ani de independență a Statelor Unite față de Marea Britanie.
Președintele american a primit de la monarhul britanic o reproducere înrămată, de înaltă calitate, a planurilor originale de design din 1879 pentru faimosul birou Resolute din Biroul Oval. Originalele acestor planuri sunt păstrate în prezent la Muzeul Maritim Național din Greenwich. Acest birou a fost realizat din lemnul navei britanice HMS Resolute și oferit cadou de Regina Victoria președintelui american de atunci, Rutherford B. Hayes, în 1880.
Reprezentație a navei HMS Resolute, blocată în gheața de la Polul Nord
În anul 1856, guvernul SUA a recuperat nava HMS Resolute, care a rămas blocată în gheață în…



