Viitorul politicilor europene de sănătate, investițiile în prevenție, digitalizare și accesul la tratamente inovatoare s-au aflat în centrul dezbaterilor din cadrul celei de-a patra ediții a Health EU Summit – Europa Connect, organizată la sediul din Bruxelles, al Parlamentului European și comunicată de Gândul. Vicepreședintele Parlamentului, European Victor Negrescu, precum și Cristian Bușoi, membru din partea P.E. în Boardul de conducere al Agenției Europene a Medicamenului, au pledat pentru consolidarea finanțării europene dedicate sănătății, în timp ce oficiali europeni, reprezentanți ai autorităților, ai mediului medical și ai industriei au subliniat necesitatea unor măsuri concrete pentru întărirea sistemelor sanitare.
Gazda evenimentului, vicepreședintele ParlamentuluI European Victor Negrescu, a susținut că sănătatea…



