Liderii G7 au decis, în urma unei reuniuni virtuale, să elibereze până la 100 de milioane de barili de țiței și produse petroliere din rezervele energetice, într-o perioadă de patru luni. Procesul a început imediat și este coordonat prin Agenția Internațională pentru Energie (IEA), scrie BBC.
G7 a transmis că a adoptat „măsuri decisive și coordonate pentru stabilizarea imediată a aprovizionării cu energie, protejarea gospodăriilor și companiilor de șocurile de preț și consolidarea rezilienței pe termen lung a sistemelor energetice globale”.
O parte importantă a măsurii vizează motorina. G7 a precizat că, în primele 20 de zile, este prevăzută eliberarea unei cantități substanțiale de motorină de către statele membre și partenerii acestora.
G7 vrea să crească producția rafinăriilor
Liderii G7 au stabilit și măsuri pentru creșterea cantității de carburanți disponibile pe piață. Statele membre vor coordona programele…



