Gen. Virgil Bălăceanu, președinte Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta precizează că ucrainenii combat dronele bazându-se pe zgomotul produs. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Există și probabilitatea, nu am luat-o în calcul, dar ei, rușii, pornesc și ei de la experiența de lovire și dacă realizează că majoritatea dronelor sunt lovite, le urcă până la 4km. Nu excludem o asemenea posibilitate știind că tunurile antieriene bat până la 2.500m, după care, trebuie să le coboare ca să lovească ținta.
Nu este o rachetă de croazieră care să aibă un sistem de auto-dirijare și să urmărească configurarea solului sau unor obstacole. Drona primește de la operator datele concrete, iar după aceea sunt controlate de sistemul satelitar. Dacă pe direcția respectivă i-ai pus o altitudine de zbor, drona o respectă.
Ca atare, și…



