Viața bate filmul! Ce a pățit Angela (32 de ani), după ce s-a măritat cu un pensionar italian de 81 de ani

Viața bate filmul! Angela Socol a plecat la 32 de ani în Italia pentru a avea o viață mai bună. Femeia a muncit din greu pentru a reuși să aibă un trai decent și nu s-a dat înapoi de la nimic, oricât de solicitant sau dificil era jobul pe care îl avea. 

”Am decis să plec din țară. Am mers cu ochii legați, neștiind unde o să merg și la cine. Costurile erau exagerate în țară, iar eu chiar dacă aveam un job foarte bun în țară, primeam un salariu de doar 35 euro pe lună. Scopul meu era o casă cu două niveluri. Am plecat din Chișinău opt persoane.

M-a costat 3500 euro și am plecat ilegal, am mers prin munți, prin păduri. Nici nu știam dacă o să ajung. Am dormit în condiții foarte nefavorabile. Am dormit într-un pat de sârmă și pe o plapumă foarte murdară, de nu credeam vreodată că o să mă învelesc cu așa ceva. A durat cam o săptămână, dar am ajuns în Italia”, își amintește Angela, într-un interviu acordat lui Dorin…

Citeşte mai mult

admin

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Cele mai populare