Președintele Franței, Emmanuel Macron, intenționează să solicite, în cursul vizitei în Israel, instituirea unui armistițiu umanitar în Fâșia Gaza, anunță Palatul Elysée, pledând pentru acțiuni de combatere a terorismului, în paralel cu oprirea activităților israeliene de colonizare în Cisiordania și cu relansarea procesului de pace israelo-palestinian.
Președintele Emmanuel Macron intenționează să ceară, în Israel, ”o pauză umanitară, un armistițiu umanitar” în confruntările dintre Israel și grupurile militante Hamas și Jihadul Islamic, a comunicat luni seară Președinția Franței, conform cotidianului Le Monde.
Emmanuel Macron se va întâlni cu președintele Israelului, Isaac Herzog, cu premierul Benjamin Netanyahu, precum și cu liderii opoziției israeliene. De asemenea, Emmanuel Macron ar urma să aibă discuții telefonice cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, cu regele Abdullah al Iordaniei, cu…



