Circulația metroului a fost perturbată, duminică seara, pe magistrala M2 Pipera Berceni.
Un bărbat de 24 de ani a căzut pe șine, iar stația Tineretului a fost blocată. Pe magistrală s-a circulat în sistem pendulă Pipera-Piața Unirii, până când echipele de intervenție au reușit să-l scoată pe bărbat de sub metrou.
Tânărul de 24 de ani a fost scos în viață și transportat la Spitalul Universitar. Din primele date, trenul i-ar fi secționat un picior, de la gleznă.
O investigație a fost demarată în acest caz, anchetatorii luând în calcul și varianta unei tentative de suicid.
„La data de 12 noiembrie 2023, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată, telefonic, de către Dispeceratul Metrorex cu privire la faptul că, într-o staţie de metrou, din Sectorul 4, o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a metroului, în timp ce acesta intra în…



