Doru Octavian Dumitru, supranumit părintele Stand-Up-ului românesc, a fost invitatul lui Adrian Artene în ediția de săptămâna aceasta a podcastului „Altceva”. Printre mai multe subiecte atinse, în timpul discuției, el nu a omis nici subiectul retragerii de pe scenă. Ce a spus comediantul despre ideea de a renunța la cariera care l-a consacrat.
„E foarte complicat să vorbești despre unde e locul tau. La un moment dat, simți. Dar dacă nu simți, degeaba îți spune altul… «domnule, e momentul să te retragi. Noi avem niște lucruri pe care putem să le facem datorită minții, care e foarte ageră. Noi ne putem detașa de noi înșine. Și atunci putem să ne privim pe noi înșine, din afara noastră. E un exemplu care se face cu tine însuți și să te uiți la tine. Asociere și disociere se numesc aceste fenomene”, a afirmat Doru Octavian Dumitru, la podcastul Altceva.
„Ediția de față este una pe care promit să o așez în ramă. Invitatul…



