Alexia și Aris Eram sunt unii dintre cei mai apreciați concurenți de la America Express. Deși au fost ținuți departe de lumina reflectoarelor de părinții lor, cei doi au ajuns acum să fie foarte apreciați de public.
Invitați în podcastul Giuliei Anghelescu, Aris și Alexia Eram au făcut mai multe destăinuiri despre copilăria și adolescența lor.
Copiii Andreei Esca au studiat la Liceul Francez Anna de Noailles, pe care l-au descris drept „foarte strict”.
„Dacă aveam trei absențe sau întârzieri nemotivate aveam detenție sâmbăta. Am ajuns o dată, dar nu pentru întârziere, alte lucruri. Ne dădeau teme, lucruri de făcut care aveau legătură cu greșeala pe care ai făcut-o, ca să o înțelegi”, a spus Alexia Eram, în podcastul „Badassmom”, conform unica.ro.
La rândul lui, Aris a povestit cum a ajuns să fie exmatriculat.



