FC Argeș a pierdut manșa tur a barajului de retrogradare/promovare în Superligă, scor 6-1, pe Arena Națională iar, la scurt timp după meci, Cristian Gentea, primarul municipiului, a declarat, în exclusivitate pentru ProSport, că nu mai dorește să audă de echipă. Totuși, edilul din Pitești a revenit la sentimente mai bune cu doar o zi înainte de retur și, într-un dialog cu reporterul ProSport, a menționat că, în continuare, Primăria va fi alături de formația din Trivale.
„Când am zis că nu mai vreau să aud de FC Argeș, am vorbit de Cristi Gentea, persoana fizică, nu primarul”
FC Argeș este cu un pas în Liga 2 pe plan sportiv, după înfrângerea din turul de pe Arena Națională a barajului de retrogradare/promovare în Superligă, 6-1, cu Dinamo.
La capătul celor 90 de minute din București, Cristian Gentea, primarul din Pitești, a declarat, în exclusivitate pentru ProSport, că nu mai dorește să audă de…