Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, s-a arătat încântat după victoria cu FC Voluntari, dar a încercat să pătreze un discurs echilibrat.
Andrei Nicolescu și-a luat avânt după FC Voluntari – Dinamo, dar s-a oprit la timp
Meciul dintre FC Voluntari și Dinamo s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei a șasea din Superliga, pe Stadionul „Anghel Iordănescu” și s-a încheiat cu victoria „câinilor”, scor 3-2, după golurile marcate de către Gregorio (min. 24), Costin (min. 46), respectiv Patriche (min. 87). Pentru ilfoveni au înscris Matricardi (min. 19) și Nemec (min. 80).
După această partidă, Andrei Nicolescu a vrut să spună că Dinamo se va clasa în primele zece locuri în acest sezon din Superliga, dar s-a oprit înainte de a spune poziția în clasament și, întrebat de ce a făcut asta, a spus că toți cei implicați acum la Dinamo trebuie să rămână modești.