Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a anunțat, vineri, măsurile de urgență pentru zona din Tulcea unde a căzut drona rusească, în contextul bombardamentelor lansate de Rusia asupra infrastructurii portuare a Ucrainei la Dunăre.
Astfel, el a explicat, la Antena 3, măsurile preventive dispuse de autorități în urma incidentului.
„Măsurile sunt măsuri preventive și normale la acest moment, având în vedere că există un risc ca unele din aceste drone să eșueze, să se întâmple ceva cu ele și să producă anumite probleme la nivelul teritoriului României. Și atunci, în localitățile foarte mici care există în zona respectivă, se poate construi o zonă de protecție betonată. Colegii de la Ministerul Apărării și-au asumat să realizeze aceste adăposturi pentru un număr mic de oameni. Este realizabil și se va face în cel mai scurt timp, în zonele cu blocuri care sunt în…



