Procurorii DNA au descins, luni dimineața, la Administrația Spitalelor din București. Există suspiciunea că persoane din conducere ar fi luat mită pentru atribuirea unor contracte, au spus surse judiciare pentru GÂNDUL.
Perchizițiile au loc la Administrația Spitalelor București, instituție aflată sub administrarea Primăriei București, într-un dosar deschis în urma unor achiziţii publice, iar procurorii vor să vadă cum au fost atribuite anumite contracte.
În centrul anchetei este directorul adjunct al instituţiei, care ar fi luat mită în două tranşe, respectiv 20.000 de euro şi 300.000 de lei, conform unor surse judiciare.



