Omul de afaceri care a colaborat cu DNA pentru flagrantul lui Dumitru Buzatu este Emil Savin, poreclit Farmazon. Afaceristul era „abonat” la contracte cu Consiliul Județean Vaslui, iar în momentul în care președintele CJ Vaslui a încercat să „fenteze” mai multe plăți către Farmazon, omul de afaceri l-a denunțat pe Buzatu și a acceptat colaborarea pentru „înfundarea” fostului lider PSD, potrivit referatului DNA.
„Răzbunarea” omului de afaceri a plecat de la o plată de 3 milioane de euro, pe care CJ Vaslui o avea de achitat către Emil Savin, zis Farmazon.
„Menționez că îmi desfășor activitatea în domeniul construirii și reabilitării infrastructurii rutiere de mai mulți ani, cu precădere în jud. Vaslui. Precizez că de mai mulți ani sunt în topul constructorilor în domeniul infrastructurii rutiere din jud. Vaslui. În toată această perioadă am luat contact cu majoritatea antreprenorilor din jud. Vaslui care își desfășoară…



