Situație neașteptată, în urma modificărilor care au fost aduse Legii Educației. Un elev cu media 4,59 primește bursă de merit

Modificările care au fost aduse Legii Educației privind acordarea burselor au ca rezultat situații cu totul surprinzătoare. Astfel, elevii cu rezultate extrem de slabe la învățătură pot fi bursieri, dacă se află în primii 30% din clasă, în timp ce alții, cu medii mari, nu pot beneficia de bursă de merit. Este un caz întâlnit la Liceul Tehnologic ”Elie Radu” din Ploiești.

Situație neașteptată la o unitate de învățământ din Ploiești. Liceul Tehnologic ”Elie Radu” a decis acordarea unei burse de merit unui elev cu media de 4,59. Este o consecință a recentelor modificări aduse Legii Educației, potrivit cărora un elev care nu are nici măcar media 5 poate primi bursă de merit, dacă se află în primii 30% din clasă.

Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, care au medii de peste 9, nu primesc o astfel de bursă de merit.

„Avem copii la liceu cu media 9,86. Coborâm lista și ultima medie, la…

Citeşte mai mult

admin

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Cele mai populare