Cum renunți la cetățeania română? Ce înseamnă mai exact, acest demers neobișnuit? Renunți la cetățenia română pentru că ai schimbat țara și locuiești în alt stat? Când NU mai ești român?
Anual, mii de români cer să devină spanioli, fără să fie obligați să renunțe la cetățenia română.
Iată ce trebuie să știi despre acest demers administrativ cu totul special și datele oficiale privind renunțarea la cetățenia română.
Cum renunți la cetățenia română, de fapt
Pentru a obține cetățenia spaniolă, de exemplu, ai nevoie de îndeplinirea unor condiții. Prima este esențială, aceea de a avea rezidența legală 10 ani pe teritoriul Spaniei.
Odată devenit spanioli, ai putea crede că ai dublă cetățenie. Dar obținerea cetățeniei spaniolă nu implică automat renunțarea la cetățenia română în mod oficial, scrie ziarulromanesc.de.
Ai în față un drum birocratic lung. Prețurile sunt pe măsura demersului.


