„Văd dacă apoi corespunde cu ce mi s-a zis”

Dan Șucu a dat cărțile pe față și a dezvăluit ce rol are, de fapt, în transferurile de la Rapid. Patronul giuleștenilor a explicat strategia clubului și a spus că în final îl interesează un singur lucru: să câștige războiul cu rivalele din

O companie din Indina crește diamante în laborator, într-o variantă mai sustenabilă și mai ieftină

Extragerea unui diamant de un carat înseamnă îndepărtarea a sute de tone de pământ. Greenlab, un laborator din India crește diamante mai sustenabil si ieftin. În prezent, Greenlab crește aproximativ 225.000 de carate pe lună. Diamantele au fost mult timp comercializate ca fiind

Ce semne bizare ar fi primit autoarea unei cărți despre Iulia Hasdeu! ”Când scriam și era ceva neadevărat, se oprea brusc calculatorul”

Scriitoarea Adriana Ungureanu avea doar 19 ani când a primit cel dintâi semn mistic de la tânăra care a fascinat lumea prin geniul ei și dincolo de moarte: Iulia Hasdeu. S-a simțit atrasă inexplicabil de imobilul de pe Strada Franceză, unde a locuit

Liderii PSD, băgați în ședință sâmbătă. Organizația Mioveni ar urma să fie dizolvată SURSE

Biroul Permanent Național al PSD se reunește sâmbătă, de la ora 12.00, la sediul central, una din temele de pe agendă fiind dizolvarea organizației PSD Mioveni, susțin surse social-democrate. Decizia vine după ce filiala s-a solidarizat cu primarul exclus Ion Georgescu. Secretarul general,

În timp ce MAFIA JOCURILOR DE NOROC opera nestingherită, șefii de facto au tocat bani în 7 vacanțe de lux într-un singur an! Relația sentimentală de la vârful ONJN nu exclude un conflict de interese

Ordonanța de urgență adoptată de Guvern cu privire la jocurile de noroc a zdruncinat MAFIA JOCURILOR DE NOROC din România. O grupare care funcționează, ca unsă, de ani în șir și care rostogolește sute de milioane €. În EXCLUSIVITATE NAȚIONALĂ, Gândul a prezentat

Problemele semnalate de Cristiano Bergodi după Rapid

Problemele semnalate de Cristiano Bergodi după meciul Rapid – Poli Iași 3-2 din etapa a 12-a a Superligii au fost cele referitoare la golurile primite de giuleșteni din faze fixe și la faptul că în prima repriză au existat foarte multe momente în

Cine a plecat acasă cu Premiile Billboard ale muzicii latino. Artiștii care au dominat scena

Cele mai cunoscute nume din muzica latină s-au reunit la Watsco Center din Florida, pentru premiile anuale Billboard 2023. Superstarul global Bad Bunny a strâns șapte premii. Bad Bunny a câștigat titluri prestigioase precum „Artistul anului”, „Turneul anului” și „Artistul Latin al Anului

Biden consideră că o întâlnire cu Xi Jinping în noiembrie este „o posibilitate”, la San Francisco

Președinele american Joe Biden a spus că o întâlnire cu omologul său chinez , Xi Jinping, este „o posibilitate„, în cursul summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), programat pentru mijlocul lui noiembrie la San Francisco, scrie AFP, potrivit Agerpres. Joe Biden și Xi Jinping

Transgaz atrage ATENȚIA cu privire la existența unor atacuri de tip phishing asupra companiei

SNTGN Transgaz SA atrage atenția tuturor celor interesați cu privire la existența unor atacuri de tip phishing asupra companiei. Site-urile web implicate în aceste acțiuni utilizează fără permisiune imaginea Transgaz, a reprezentanților săi sau a unor persoane publice şi creează simulări ale paginii

Ciolacu: PSD a avut probleme atunci când a cedat atacurilor din interior. Se va încerca această dezbinare

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, în fața colegilor social-democrați din județul Vâlcea, faptul că partidul lor mereu a avut probleme când au început luptele interne, avertizând că e posibil să apară noi încercări de dezbinare. Marcel Ciolacu, premierul României FOTO Inquam Photos