În ce orașe din România se interzic centralele de apartament
Andrei Corlan, comisar șef al Gărzii Naționale de Mediu, a explicat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, cum se pot interzice centralele de apartament. Acesta spune că deciziile stau în sarcina primăriilor, iar două orașe din țara noastră le-au interzis deja. „Este
Florin Prunea, un nou atac asupra lui Răzvan Burleanu! De unde a plecat totul
Florin Prunea, fostul mare portar al naționalei țării noastre, l-a atacat din nou pe Răzvan Burleanu, președintele FRF. Ex-goalkeeperul nu a putut trece peste declarațiile șefului federalilor. Amintim faptul că Răzvan Burleanu i-a dat o „palmă” fostului selecționer Edi Iordănescu, după ce acesta
Radu Miruță atrage atenția că PSD nu le poate impune liberalilor pe cine să-şi desemneze premier: „Ce facem, le spunem şi noi celor din PSD să aibă alți deputați în Gorj?”
Radu Miruță a declarat în emisiunea News Pass de la postul B1 TV că o eventuală susținere a unei moțiuni de cenzură de către PSD, alături de AUR, ar modifica fundamental relația politică dintre USR și social-democrați. Ministrul Apărării a subliniat și că partidul
„Atitudini cu Adina Anghelescu” începe vineri, 17 aprilie, de la ora 16:00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Prof. Dr. Horațiu Moldovan
„Atitudini cu Adina Anghelescu” începe vineri, 17 aprilie, de la ora 16:00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Prof. Dr. Horațiu Moldovan Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. Citeşte mai mult
E gata! Gică Hagi ar fi acceptat oferta și va semna pe doi ani
Gică Hagi este pregătit să preia din nou echipa națională a României, după ce ar fi ajuns la un acord cu Federația Română de Fotbal pentru funcția de selecționer. Numirea urmează să fie oficializată în cadrul ședinței Comitetului Executiv, programată în cursul zilei
Ce se întâmplă dacă PSD iese de la guvernare. 3 scenarii posibile și cum ar putea să supraviețuiască Bolojan
Apele sunt învolburate pe scena politică românească. Social-democrații sunt din ce în ce mai supărați pe Ilie Bolojan, iar Sorin Grindeanu a lansat un nou atac dur la premier. „A continua să iei măsuri împotriva propriului popor este o greșeală”, spune președintele PSD.
Presa maghiară: Alegerile din Ungaria sunt oglinda în care se privește o Românie care stagnează
Ascensiunea unui lider tânăr și comunicativ în Ungaria a fost comparată, în spațiul public românesc, cu blocajele și indecizia care definesc în prezent scena politică de la București. Alegeri în Ungaria FOTO: Getty Images publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”> Publicația maghiară Mandiner,
Se închide un simbol al Dubaiului, celebrul hotel de 7 stele, Burj Al Arab
Celebrul hotel de 7 stele, Burj Al Arab, un simbol al Dubaiului se închide. Decizia vine într-o fereastă de oportunitate, în care turismul în regiune a înregistrat o scădere drastică, pe fondul războiului dintre Statele Unite, Israel și Iran. În plus, nici marii
Dinamo București, undă verde pentru transferul verii în atac: „Dinamo Kiev îl vinde!”
Aflată pe ultimul loc în play-off, Dinamo se gândește la sezonul viitor și vrea atacantul pe care echipa ucraineană Dinamo Kiev se pregătește să-l vândă. În vara anului 2025, fotbalul românesc era străbătut de un murmur: Dinamo Kiev dădea 2.000.000 de euro pe
PSD a definitivat planul de debarcare a lui Ilie Bolojan. Miniștrii social-democrați vor părăsi Guvernul, dacă premierul nu demisionează SURSE
Conducerea Partidului Social Democrat a pus la punct ultimele detalii ale planului de debarcare din funcție a premierului Ilie Bolojan. Potrivit informațiilor obținute de „Adevărul”, în cazul în care Bolojan nu va părăsi Palatul Victoria până la data de 23 aprilie, miniștrii social-democrați

