Polițiștii și procurorii din județul Mureș l-au arestat preventiv, marți, pe un bărbat de 46 de ani din județul Cluj, suspectat de omor calificat, tâlhărie și distrugere.
Oamenii legii spun că acesta ar fi intrat în locuința unei femei și, după ce proprietara l-a surprins în fapt, acesta a sufocat-o.
Pentru a-și șterge urmele, bărbatul ar fi dat foc casei, cadavrul femeii fiind găsit ulterior de pompierii veniți să stingă focul, arată news.ro.
Bărbatul a fost găsit în Suceava
Poliţiştii şi procurorii din Mureş au făcut cercetări, după ce, în urma unui incendiu produs în 6 noiembrie, a fost descoperit cadavrul unei femei de 58 de ani, existând suspiciuni că a fost victima unui omor.
„Pentru administrarea probatoriului, prin delegarea de către procurorul de caz a organelor de urmărire penală din cadrul IPJ Mureş, la data de 11 noiembrie 2023 au fost efectuate, în judeţele Suceava şi Bacău, trei percheziţii domiciliare. Au fost…



