Salariile pentru tinerii cu pregătire în robotică, inteligență artificială sau grafică pornesc de la câteva mii de lei și pot ajunge chiar și la 8.000 de euro, în cazul în care sunt recrutați de companii din străinătate. Iar târgurile de joburi sunt ocaziile ideale pentru a transforma vise în realitate.
Robotica, inteligenţa artificială și grafica sunt cele mai căutate domenii în care vor să lucreze studenții la inginerie. Tinerii se așteaptă, însă, la salarii de patru, cinci mii de euro pe lună. Astfel de lefuri nu pot oferi unor începători nici măcar Amazon și Serviciul Român de Informații, cei mai căutați angajatori la un târg de locuri de muncă organizat la Politehnica București.
Cel mai aglomerat stand de la târgul de joburi a fost cel de la Amazon
Cosmin e freelancer şi spune că s-ar angaja la această companie doar dacă salariul l-ar impresiona.
„Nu au vrut să spună salariul, deși i-am întrebat, au spus doar că este…



