Gen. (R) Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În ultima perioadă, tema palestiniană fusese complet ignorată de Israel, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
La atacul din 7 octombrie, organizația Hamas știa că Israelul se află într-un moment de slăbiciune, consideră generalul.
„Statul Israel avea cu totul alte probleme la momentul respectiv. Acum, apar declarații ale unor militari israelieni care spun: domnule, noi am avertizat că se întâmplă ceva, că sunt apariții ciudate în zonă, că au dispărut unii fermieri pe care îi știam de ani și au apărut alții în loc. În același timp, la Tel Aviv și alte orașe israeliene erau proteste uriașe împotriva lui Netanyahu și măsurilor lui. Lucrurile astea afectează și eficiența armatei, și eficiența serviciilor, și atenția structurilor….



