Următorul obiectiv al naționalei, după calificarea la EURO 2024

Fundaşul Radu Drăguşin a declarat că după calificarea la EURO 2024, obiectivul naționalei României este să ajungă și la Campionatul Mondial.

România a învins Elveţia, 1-0, și ajunge la EURO 2024 de pe primul loc al grupei din preliminarii. Tricolorii sunt pentru a șasea oară la un turneu final, după ce au reușit calificarea în 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

Dar, la un Campionat Mondial nu am mai evoluat din 1998. Următoarea Cupă Mondială e în 2026, în Statele Unite, Canada şi Mexic. La turneul mondial vor fi 48 de echipe, până acum fiind 32.

Un tricolor a anunțat care e următorul obiectiv al naționalei, după calificarea la EURO 2024

Drăgușin a vorbit și despre varianta unui transfer în Premier League, el fiind acum la Genoa, în Italia.

„Noi eram siguri încă de la începutul campaniei că o să ne calificăm. Că am făcut-o de pe primul loc, cu cea mai bună apărare şi neînvinşi este rezultatul muncii noastre pe care am depus-o…

Citeşte mai mult

admin

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Cele mai populare