Ucraina a anunţat duminică deblocarea unui punct de trecere de la frontiera cu Polonia, la două zile după o întrevedere, la Kiev, între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi noul şef al diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski.
Camioane ucrainene la granița cu Polonia FOTO EPA-EFE
„Circulaţia camioanelor a fost reluată: agricultorii polonezi îşi încetează blocada în faţa postului de control de la Medyka” (sud), a anunţat poliţia de frontieră ucraineană, într-un comunicat pe Telegram. Blocada „a luat sfârşit la ora 09:30 (07:30 GMT), iar înregistrarea, precum şi trecerea camioanelor care intră în Ucraina se efectuează ca de obicei”.
Transportatorii polonezi, care denunţă „concurenţa neloială” a colegilor lor ucraineni, blochează de la începutul lui noiembrie frontiera între cele două ţări, generând cozi de aşteptare interminabile, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Ei cer înainte de toate restabilirea…



