- Specialiştii au anunţat deja că aselenizarea, prima pentru SUA în jumătate de secol, nu mai este posibilă.
- Viaţa misiunii ar putea fi acum măsurată în ore, au avertizat reprezentanţii companiei.
- Aparatul de 1,2 tone a fost lansat de la Cape Canaveral, Florida cu ajutorul unei rachete.
Misiunea Peregrine, lansată luni din Florida, este în pericol, potrivit BBC. Experţii de la Astrobotic încearcă să remedieze o scurgere de combustibil de la motorul robotului spaţial Peregrine. Viaţa misiunii ar putea fi acum măsurată în ore, au avertizat reprezentanţii companiei care a lansat misiunea, în parteneriat cu NASA.
Specialiştii au anunţat deja că aselenizarea, prima pentru SUA în jumătate de secol, nu mai este posibilă.
„În acest moment, obiectivul este ca Peregrine să se apropie cât mai mult de Lună înainte ca nava să-şi piardă capacitatea de a-şi menţine poziţia îndreptată spre Soare şi, ulterior, să-şi piardă puterea”, se arată într-un…



