Judecătorii din Braşov au emis, sâmbătă seară, mandat de arestare preventivă pe numele unui tânăr de 25 de ani, suspectat că şi-a ucis tatăl, a cărat cadavrul din Braşov în judeţul Argeş, unde l-a abandonat. Mâna victimei a fost găsită anul trecut, în decembrie, pe un teren viran din Dragoslavele, cu urme de muşcături de animale pe ea. Suspectul nu a contestat decizia.
Bărbatul ale cărui rămăşite au fost găsite la Dragoslavele, judeţul Argeş, ar fi fost omorât cu lovituri de MMA (arte marţiale combinate) de fiul său pentru o locuinţă pe care o deţinea în municipiul Braşov, transmite Agerpres.
Având în vedere faptul că, din cercetări recente, a reieșit că fapta ar fi fost săvârșită în județul Brașov, cauza a fost declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
„Suspectăm că modul de operare a fost unul agresiv, prin aplicarea unor procedee de tip MMA, pentru că fiul a fost sau este practicant al acestui tip…



