România îşi consolidează poziţia geostrategică pentru întreaga regiune, iar o serie de companii globale din sectorul energetic sunt interesate să investească în ţara noastră, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
El a participat la cea de-a zecea reuniune ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze şi cea de-a doua reuniune ministerială a Consiliului Consultativ pentru Energie Verde, organizate în Baku, Azerbaidjan.
„Am avut bilaterale cu omologii din Azerbaidjan, Republica Moldova, Serbia şi Slovacia, dar şi cu o serie de companii globale din sectorul energetic: Socar, Taqa, Masdar. Prilejul a fost reuniunea ministerială a Coridorului Sudic, mega-proiectul de peste 40 de miliarde euro, care aduce gazul azer, prin Turcia, în Europa, reducând dependenţa continentului european faţă de gazul rusesc. A avut loc în paralel şi reuniunea iniţiatorilor Coridorului Verde – cablul în curent continuu care va lega…