Patronul campioanei României surprinde din nou cu afirmațiile sale. Gigi Becali a oprit un interviu pentru a atenționa o jurnalistă că este prea apropiată de un alt coleg.
În cursul zilei de joi, patronul de la FCSB a susținut o conferință de presă direct din fața Palatului din Aleea Alexandru.
Gigi Becali, moment greu de crezut chiar în timpul interviului. A oprit totul pentru a mustra o jurnalistă că s-a apropiat prea mult de un alt reporter: „Cum să sprijini capul pe bărbat?”
În timp ce vorbea despre faptul că nu se poate compara cu Gică Hagi în materie de cunoștințe în fotbal, Gigi Becali a fost atât de deranjat de felul în care stătea o jurnalistă care-l asculta, încât i-a atras atenția.
„Nu mai sta, bă, cu capul așa pe băiat! Cum să stai cu capul pe băiat, mă? Păi, da! Îl sprijini, dar el, el…”, a certat-o Gigi Becali pe jurnalistă.



