Au fost montate cele 1000 de panouri la parcul fotovoltaic de la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Dobrița

Consiliul Județean Gorj anunță încheierea unei etape extrem de importante din cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a Spitalului de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu”, nr. C5-B2.1.a-512, respectiv construirea infrastructurii parcului fotovoltaic cu capacitatea de 0,5 MW și montarea celor 1000 de panouri fotovoltaice. Proiectul este

De ce documente ai nevoie ca să poți vota la alegerile locale și europarlamentare

Pe 9 iunie, cetățenii pot să-și aleagă conducătorii administrațiilor locale, dar și membrii Parlamentului European. Românii din străinătate pot vota la alegerile europarlamentare FOTO Inquam Photos / Octav Ganea Cetățenii care vor să-și exercite dreptul la vot pentru alegerile locale și europarlamentare din

Irina Begu și Ana Bogdan, calificări lejere la Roland Garros

Irina Begu și Ana Bogdan au reușit să se califice lejer în turul al doilea de la Roland Garros după ce au reușit să își învingă clar adversarele pe care le-au întâlnit în primul tur. Ambele sportive au reușit să se impună în

Liderii coaliției au ajuns la un conses privind majorarea salariului minim, de la 1 iulie

Liderii Coaliţiei de guvernare au ajuns la un consens, luni, după ședința organizată la Palatul Victoria, și au decis majorarea salariului minim pe economie la 3.700 de lei, de la 1 iulie, în ciuda tensiunilor anterioare. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis

Adio, Roland Garros pentru Rafael Nadal, după ce Alex Zverev l-a spulberat în 3 seturi

Rafael Nadal și-a luat adio de la Roland Garros după ce Alex Zverev a reușit să îl spulbere în trei seturi. Astfel, neamțul a devenit al treilea jucător din istorie care îl învinge pe spaniol la Paris, în partida care poate fi ultima

Oamenii de știință descoperă Gliese 12b, o planetă locuibilă

Gliese 12b se află la 40 de ani lumină de Pământ și gravitează în jurul unei pitice roșii. Este o planetă solidă iar temperatura la suprafață este de 41 de grade Celsius. Cercetătorii spun că planeta ar putea adăposti apă în stare lichidă,

Fluxul de turiști din Spania a crescut semnificativ.

Spania a înregistrat un număr record de turiști anul trecut. Turismul a adus un impuls economic important, reprezentând 12-13% din PIB-ul țării. Ministrul turismului, Jordi Hereu, a declarat că Spania își dorește un turism de „calitate” în loc de cantitate. Spania a înregistrat

A Mad Max Saga și Garfield au fost primele la box-office

Concurența s-a dat între „Furiosa: A Mad Max Saga” și „The Garfield Movie”. Este cel mai prost debut de Memorial Day din ultimele aproape 3 decenii. Ambele filme au generat aproximativ 31 de milioane $ în weekendul de debut. A trecut weekendul, poate

Ce spune primarul Chișinăului despre candidatura sa la alegerile prezidențiale

Ion Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului, nu va participa la alegerile prezidențiale din toamna acestui an din Republica Moldova, susținând că va continua să-și exercite al doilea mandat de edil pentru că nu poate să-i dezamăgească pe chișinăuienii care i-au dat votul.  Ion

Sondaj: Gabriela Firea, favorită în cursa pentru Primăria Capitalei, dacă se retrage Piedone

Edilul Capitalei, Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru un nou mandat de primar general, cu 29 % din opţiuni, urmat de Gabriela Firea cu 25%, conform unui sondaj realizat de Epsilon. Potrivit cercetării, senatoarea PSD