Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a semnat vineri un decret prin care a graţiat 30 de persoane încarcerate în urma protestelor desfăşurate în vara anului 2020, când el a câştigat un nou mandat prezidenţial contestat de opoziţie, care a acuzat fraude electorale, transmite AFP.
Lukaşenko a graţiat 30 de deţinuţi condamnaţi pentru manifestaţiile din 2020 FOTO Profimedia
Într-un comunicat de presă, preşedinţia belarusă a anunţat că 14 femei şi 16 bărbaţi, condamnaţi pentru „infracţiuni legate de demonstraţii”, au fost graţiaţi, fără a le preciza numele. Printre aceştia se numără persoane cu „boli grave” sau care sunt în vârstă, se arată în comunicatul ce mai menţionează că toţi „şi-au recunoscut vinovăţia” şi s-au „căit sincer”.
Potrivit organizaţiei belaruse de opoziţie Viasna, aproape 1.400 de persoane sunt încarcerate în Belarus pentru că s-au împotrivit regimului condus de 30 de…



