Darius Olaru a înscris un gol senzațional în poarta celor de la Basel, în duelul din etapa a 4-a a UEFA Europa League.
Mijlocașul român reușise să egaleze, însă elvețienii au revenit ulterior și au câștigat meciul.
„L-a făcut de râs!”. Reacție fără echivoc a elvețienilor după golul superb al lui Darius Olaru din Basel – FCSB
Căpitanul FCSB, Darius Olaru, a reușit un gol spectaculos, cu un șut direct în vinclu, în meciul dintre Basel și FCSB.
Deși campioana României a rămas în zece oameni încă din minutul 12, după eliminarea portarului Târnovanu, roș-albaștrii au reușit să egaleze datorită unei execuții de senzație semnate de Olaru.
În minutul 57, mijlocașul FCSB a primit mingea la marginea careului, a driblat superb un adversar, a făcut un pas în față și a trimis o lovitură superbă cu exteriorul piciorului drept, direct în vinclul porții elvețienilor.
…



