Casper Ruud (26 de ani – 12 ATP), fost număr doi mondial în tenisul masculin și finalist în trei ediții de Grand Slam, le-a făcut cadou celor două surori, Caroline și Charlotte, câte un penthouse.
În total, talentatul sportiv din Norvegia a plătit impresionanta sumă de 1.000.000 de euro, iar gestul său a ajuns în presa națională și nu numai.
Așa frate să tot ai! Casper Ruud și-a surprins cele două surori cu câte un penthouse de 500.000 de euro fiecare
Casper Ruud a ocupat locul 2 ATP în toamna lui 2022 și putea ajunge chiar pe scaunul de lider mondial, în eventualitatea în care îl învingea pe Carlos Alcaraz la acea ediție a turneului de Grand Slam din SUA, US Open.
Însă, a cedat la capătul unui duel de patru seturi, scor 4-6, 6-2, (1)6-7, 3-6. Și nu a fost singura finală de Grand Slam pierdută de talentatul sportiv norvegian. Ruud a fost învins de două ori și la Ronald Garros, o dată în 2022, de Rafael…



