Numele premierului Ilie Bolojan apare în stenogramele dosarului în care avocata Adriana Georgescu este acuzată de procurorii DNA că ar fi cerut mită de până la 500.000 de euro omului de afaceri constănțean Jean Paul Tucan, potrivit unor surse judiciare.
Adriana Georgescu a fost prinsă în flagrant. FOTO Facebook Adriana Georgescu
În schimbul banilor, aceasta i-ar fi promis intervenții pe lângă magistrați pentru soluționarea favorabilă a două dosare penale în care acesta era inculpat. În anchetă este vizat și un bărbat care pretindea că este general SIE.
Tucan i-ar fi cerut avocatei să „urgenteze” demersurile, inclusiv prin intervenții la premierul Ilie Bolojan. Stenogramele citate de Antena 3 CNN surprind discuții în care Adriana Georgescu, fostă membră PNL Sector 1, sugerează că ar putea ajunge la șeful DNA și la conducerea serviciilor de informații pentru a obține o soluție favorabilă.



