Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret pentru simplificarea procedurii prin care locuitorii regiunii pro-ruse Transnistria, din Republica Moldova, pot obține cetățenia rusă, potrivit Bloomberg.
Potrivit documentului, cetățenii străini și persoanele fără cetățenie, cu vârsta de cel puțin 18 ani, care aveau reședință permanentă în Transnistria la data intrării în vigoare a decretului, sunt eligibili pentru a solicita cetățenia în baza noilor reguli.
Solicitanții nu mai sunt obligați să îndeplinească cerințele privind rezidența în Rusia și sunt scutiți de testele de istorie și educație civică.
Decizia a fost luată pentru a proteja „drepturile și libertățile persoanei și ale cetățenilor, în conformitate cu principiile și normele general recunoscute ale dreptului internațional”, se arată în decret.
Măsura vine în contextul în care Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a obținut un nou mandat…



