Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi, 2 iulie, că va solicita conducerii celor două Camere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară în a doua jumătate a lunii iulie pentru dezbaterea şi adoptarea legilor necesare încasării sumelor aferente PNRR.
„Principala activitate din următoarea săptămână, care a fost discutată și astăzi în ședința de Guvern, este legată de finalizarea proiectelor de lege care vor trebui puse pe agenda Parlamentului și adoptate, astfel încât România să își încaseze sumele aferente din PNRR.
Am inventariat aceste proiecte. Sunt șase proiecte de bază și încă trei proiecte secundare, pe care ne propunem să le finalizăm până săptămâna viitoare. Asta înseamnă că vor fi încheiate discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene pe fiecare domeniu, astfel încât ceea ce trimitem Parlamentului pentru a fi dezbătut să aibă…



