Statele Unite au desfășurat o nouă serie de lovituri asupra Iranului, a 13-a noapte consecutivă de atacuri. CENTCOM afirmă că au fost vizate centre de comandă militară, depozite de drone și rețele de comunicații, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.
SUA au lansat o nouă serie de atacuri asupra Iranului, marcând a 13-a noapte consecutivă de operațiuni militare împotriva unor obiective considerate strategice de armata americană. Potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), loviturile au vizat infrastructură militară și capacități folosite de Teheran în regiunea Golfului, potrivit CNN.
Conform armatei americane, operațiunea a durat peste două ore și face parte din campania militară prin care Washingtonul încearcă să reducă amenințările la adresa navigației comerciale, în special în zona Strâmtorii Ormuz.


