- Apele Române anunță că operațiunea de scufundare a ultimelor două barje s-a încheiat sâmbătă, în jurul orei 19:20, după șapte ore.
- Cele patru barje formează două praguri artificiale care trebuie să favorizeze redirecționarea unei părți din debit către brațul care alimentează centrala.
- Specialiștii estimează o creștere a nivelului de 6-7 cm pe Dunărea Veche și de 2-4 cm în zona CNE Cernavodă.
Administrația Națională „Apele Române” anunță, într-o postare publicată sâmbătă seara pe Facebook, că operațiunea de scufundare a ultimelor două barje s-a încheiat în jurul orei 19:20, după șapte ore.
Ultimele două barje sunt amplasate la o distanță de 300 de metri între cele două puncte de mijloc. Al doilea grup de barje se află în amonte și este mai înclinat pentru orientarea curentului către brațul Bala.
„Cele 4 barje scufundate prin inundare controlată vor acționa ca două praguri…



