Un judecător federal din Statele Unite ordonă Administrației Trump să restabilească accesul jurnaliștilor de la CNN, MS NOW și Politico la Casa Albă, la câteva zile după ce Președintele american Donald Trump a anunțat interzicerea accesului acestor instituții media, relatează The Guardian.
Decizia a fost emisă în noaptea de miercuri spre joi, 24 septembrie, de judecătorul Timothy Kelly, numit în funcție în timpul primei Administrații Trump. În urma hotărârii, reporterii celor trei organizații de presă ar putea reveni la Casa Albă începând chiar de joi.
Judecătorul Kelly a apreciat că reclamanții au prezentat argumente suficient de solide pentru ca instanța să intervină.
Unul dintre principalele aspecte analizate a fost procedura prin care au fost retrase permisele de acces ale jurnaliștilor. Potrivit judecătorului, există indicii că aceste permise au fost revocate fără ca organizațiile de presă să primească în prealabil…



