2005, Câmpina. Poiana, formația din al doilea eșalon, condusă de omul lui Mircea Sandu în Comitetul Executiv, Dan Chițu, era un fel de Gloria Bistrița în Divizia A. Făcea și desfăcea.
Decedat în 2019, Dan Chițu învârtea cam tot la Divizia B, care atunci avea trei serii de 18 echipe. Omul de fotbal, care a condus clubul din 1991, avea relații peste tot, împrumutase și doi fotbaliști de la Steaua, Răzvan Avram și Marius Roman, dar prin filiera FRF, era prieten cu toată lumea.
Povestea de duminică | Locomotiva care mergea spre antrenament cu doi fotbaliști ai Stelei
Mulți dintre cavalerii fluierului se temeau de el, alții, parte din Cooperativa acelor vremuri, se autoinvitau la meciuri. Dar personajul nu voia să promoveze, ci doar să fie puternic și respectat. Și, spun arbittrii vremii, avea o plăcere nebună să terorizeze „fluierașii”. Evident dacă lucrurile nu mergeau cum era planificat.



