„Nicio echipă nu dorea FCSB acolo sus”

Campioana FCSB nu a prins, în premieră, play-off-ul în acest sezon, iar reacțiile la adresa contraperformanței elevilor lui Elias Charalambous curg în continuare. Ultimul care a vorbit despre eșecul de proporții al roș-albaștrilor a fost Elvir Koljic, atacantul Rapidului, cel care susține că

Nicuşor Dan, declarații din Polonia: „Nu o să plângem Republica Islamică Iran. Nu este vorba de iranieni, ci de un regim care a sponsorizat terorismul în regiune”

Preşedintele Nicuşor Dan efectuează joi o vizită la Varşovia, la invitaţia omologului său polonez, Karol Nawrocki. Șeful statului român va mai avea întrevederi cu prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, precum şi cu Mareşalul Seimului Republicii Polone, Wlodzimierz Czarzasty, şi Mareşalul Senatului, Malgorzata Kidawa-Blonska. Nicușor

Miercuri seara s-au întors în România aproape cinci sute de români care au reuşit să părăsească statele implicate în conflictul din Orientul Mijlociu

490 de persoane dintre cetățenii români care și-au anunțat prezența și au solicitat asistență consulară, din evidența MAE, s-au întors în țară miercuri seara, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.  Dintre acestea, 318 cetățeni români s-au intors din Statul Israel cu zboruri de repatriere asistată,

Singur împotriva tuturor. Ce a pățit Reghecampf în Rwanda după ce a câștigat cu 5-0

Laurențiu Reghecampf a ajuns în centrul unei dispute în Rwanda, deși echipa sa, Al-Hilal Omdurman, a obținut o victorie categorică în campionat. Formația pregătită de tehnicianul român a învins clar pe Gicumbi FC, scor 5-0, rezultat care i-a consolidat fostului antrenor de la

„Khamenei știa că va fi omorât, iar prezența familiei, a fost un sacrificiu ritualic”

În emisiunea Marius Tucă Show din 4 martie 2026, analistul H.D Hartmann a oferit o analiză detaliată a traiectoriei lui Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de 37 de ani, subliniind contrastul economic cu Turcia și elemente biografice dramatice. Urmărește aici, integral

Scântei după ședința în Coaliție: Grindeanu îl acuză pe Bolojan că favorizează bogații, premierul vede „bună înțelegere”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, lansează un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a redus taxele pentru multinaționale și că a blocat măsuri menite să împiedice externalizarea profiturilor, în timp ce solicită „responsabilitate” în cazul sprijinului acordat copiilor

super antrenori sau eroi întâmplători?

Episodul din această miercuri al rubricii „Două răspunsuri, o întrebare” cu Gabriel Berceanu și Daniel Nazare abordează antrenorii echipelor din play-off Superliga și, dintre aceștia, pe cei cu un statut aparte. Provocarea „super antrenori sau eroi întâmplători” vizează în fapt: cât din performanța

Știm prima semifinalistă a Cupei României! Ce zice Zeljko Kopic despre duelul Dinamo

U Cluj e prima semifinalistă a Cupei României Betano 2025/2026. În primul sfert de finală al acestei ediții, echipa lui Cristiano Bergodi s-a impus cu 2-1 pe teren propriu în fața celor de la FC Hermannstadt, cu Dorinel Munteanu pe bancă, asta deși

SURSE Partidele din Coaliția de guvernare, aproape de un acord în privința banilor pentru pensionari

Partidele din coaliția de guvernare PSD, PNL, USR și UDMR sunt la un pas de a ajunge la un consens asupra „pachetului social”, impus de social-democrați drept condiție pentru adoptarea bugetului, potrivit informațiilor obținute de „Adevărul”. Liderii Coaliției de guvernare. FOTO: Inquam Photos

Interlop român bătut cu ciocanele de doi marocani, la Milano

Un interlop român ar fi fost bătut cu ciocanele, în Italia, de către doi marocani. Bărbatul a fost internat în stare gravă iar atacul ar fi fost o răbunare, după ce acesta ar fi comis o înșelăciune cu un prejudiciu de aproximativ un