Ce amintiri are Daniela Gyorfi de la Festivalul de la Mamaia

Cântăreața Daniela Gyofi, în vârstă de 54 de ani, a dezvăluit că, în urmă cu ani, s-a retras de la Festivalul de la Mamaia după ce a auzit-o cântând pe regretata Laura Stoica. Daniela Gyorfi a povestit că atunci când a auzit-o pe

Ce înseamnă adoptarea legii privind securitatea regiunii Mării Negre pentru România

Senatul din Statele Unite ale Americii a a adoptat proiectul de lege privind securitatea regiunii Mării Negre. Nicolae Ciucă, președintele Senatului, susține că pentru România efectele acestui demers se vor vedea în consolidarea securității naționale. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO: Inquam Photos

Bîrligea, de la CFR Cluj la Hoffenheim pentru 7 milioane de euro

CFR Cluj e activă pe piața transferurilor. Au venit 12 jucători, dar au fost și plecări. Acum, Bîrligea ar putea ajunge în Bundesliga, Hoffenheim fiind interesată de el. Patronul echipei din Gruia, Nelu Varga, a anunțat că-l cedează în Germania, dacă se achită

„Infrastructura trebuie îmbunătățită pentru uz INTERN”

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Infrastructura ar trebui îmbunătățită pentru interesul României, nu cel al Ucrainei, spune acesta. Reacția vine după ce Luminița Odobescu, ministrul de Externe, a declarat că se

Geoană: România, o viitoare putere politică, economică, militară și tehnologică multiregională

Secretarul general adjunct al NATO s-a referit la România, într-un discurs oficial, ca o viitoare putere politică, economică, militară și tehnologică multiregională. Geoană a precizat că țara ar putea deveni un actor de prim rang care să acopere Marea Neagră extinsă.  Mircea Geoană,

Fantoma campioanei lui Gică Hagi pâlpâie: 3-2 cu Urartu!

Urartu a fost un regat, dar nici în cea mai înfloritoare vreme a lui, cu vreo 800 de ani înaintea lui Hristos, nu a ajuns la țărmul Mării Negre. Acolo unde acum e încă ținutul “Regelui” dobrogean, ce-i drept scuturat recent și zdravăn

Gigi Becali, după ce David Popovici a ratat un nou titlu mondial

David Popovici s-a situat pe locul şase în finala de 100 metri liber, unde deţinea titlul mondial şi recordul mondial, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Fukuoka. Aurul a fost câștigat de Kyle Chalmers (47sec15/100), Jack Alexy a luat argintul (47sec31/100), iar

Fonduri prin PNRR pentru dotarea a 3.000 de cabinete de medicină de familie

Guvernul a decis alocarea a 160 de milioane de euro prin PNRR pentru dotarea a 3.000 de cabinete de medicină de familie, a 119 cabinete de planificare familială, a 200 de centre comunitare integrate pentru servicii de sănătate şi a 12 unităţi mobile

Gigi Becali, reacție despre transferul lui Florin Tănase la FCSB

Gigi Becali a vorbit despre transferul lui Florin Tănase, pe care și-l dorește din nou în tricoul lui FCSB. Gigi Becali, reacție în noapte târziu despre transferul de senzație al lui Florin Tănase la FCSB! „Mi-a zis că vrea să vină la noi”

VIDEO| Horoscop joi 27 iulie 2023. Stare de agitație și nervozitate pentru unii nativi

Horoscopul zilei de joi, 27 iulie 2023. Previziunile astrologului Virginia Olteanu pentru toate zodiile. Berbec Curiozitatea sau interesul tău față de ceva sau cineva este în creștere, amplificând tendința spre acțiuni ușor impulsive sau nonconformiste. Dacă simți nevoia să investești într-un lucru sau