Averea lui Elon Musk este de două ori mai mare decât PIB-ul anual al României. CEO-ul Tesla și SpaceX se pregătește să devină primul trilionar din istorie

Averea lui Elon Musk depășește PIB-ul anual al României de două ori și este mai mare decât economia a peste 125 de țări din lume. Ea se apropie de pragul simbolic de 1.000 de miliarde de dolari. Potrivit unei analize Wall Street Journal,

O criză NU vine niciodată singură

De când ne-am trezit cu Nicușor,În drumul european și, mai nou, euro-atlantic,Am aflat ce ȘTIAM.În viață, cele mai complicate lucruri sunt cele simple.De exemplu, să ții ochii deschiși,Ca să înțelegi PE CE LUME TRĂIEȘTI.Să-ți amintești că o criză NU vine niciodată singură.Și, dacă

Laurențiu Reghecampf a oprit negocierile în extremis. Ce hotărâre a luat pentru viitorul lui

Laurențiu Reghecampf și-a pus viitorul pe pauză, deși se află în discuții pentru prelungirea contractului cu Al-Hilal Omdurman. Antrenorul român nu a semnat încă nimic și a decis să se concentreze, pentru moment, pe finalul sezonului din Sudan. Reghecampf este pe banca celor

Victor Negrescu: partidele care se aliază cu AUR își pierd credibilitatea

Victor Negrescu, social-democratul care este și vicepreședintele Parlamentului European a declarat, într-un interviu la Europa FM, că AUR este un partid extremist, dar și că partidele democratice „trebuie să tragă o linie foarte clară și să înceteze colaborarea”. Acesta a afirmat și că

După incidentul de la Galați, Zelenski spune că va trimite experții ucraineni antidronă în România și țările baltice

Volodimir Zelenski a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă alături de șeful NATO, că Ucraina va trimite grupuri de experți în apărare aeriană și antidronă în România și Statele Baltice. Anunțul vine după o serie de incidente de securitate provocate de

Vizita Papei Leo al XIV-lea și cele 10 concerte ale lui Bad Bunny împing prețurile hotelurilor din Madrid la niveluri record. Prețul hotelurilor din Madrid a crescut cu 31% într-un an

Prețul hotelurilor din Madrid urcă cu 31% într-un an. O cameră pentru trei nopți ajunge la 3.806 euro. Vizita papei și concertele Bad Bunny atrag milioane de oameni. Madridul se pregătește pentru un weekend fără precedent. Vizita Papei Leo al XIV-lea în Spania

„România bolnavă începe cu voi” – Aleph News

Mii de sindicaliști de la Sanitas, care au protestat în cursul dimineții la sediul Guvernului, se îndreaptă spre Piața Constituției. Aceștia au afișat mesaje precum „Noi avem grijă de oameni, nu suntem o cheltuială” și „România bolnavă începe cu voi”. Sindicaliștii cer respectarea

Statul vrea să impună Hidroelectrica ţinte obligatorii de 1.500 MW stocare în baterii şi 2.500 MW regenerabile noi până în 2030 ca indicatori de performanță pentru conducere – Aleph News

Ministerul Energiei, în calitate de acţio­nar majoritar cu 80% din acţiunile Hidroelectrica (H2O), a elaborat o notă de infor­mare prin care solicită intro­ducerea unor ţinte concrete de investiţii ca indicatori cheie de performanţă ai conducerii executive pentru pe­rioada 2027-2030, arată documente obţinute de

Gigi Becali a văzut cum a jucat naționala lui Gică Hagi cu Georgia: „M-am culcat”

Gigi Becali (67 de ani) a oferit o reacție sinceră după meciul amical dintre România și Georgia, disputat la Tbilisi, care a conturat debutul lui Gică Hagi (61) pe banca „tricolorilor”. Sub comanda „Regelui”, naționala țării noastre a obținut un rezultat de egalitate

un om a primit trei organe de porc. Ce s-a întâmplat după 36 de ore de la transplant

Știrea zilei în medicină este despre o premieră: o echipă de cercetători din China a realizat ceea ce până acum părea imposibil – un om a primit trei organe de porc. Transplantarea simultană a unui ficat și a doi rinichi proveniți de la