Avioane NATO au fost ridicate de la sol după apariția unei drone în apropiere de Vilnius. Lituania a emis alertă aeriană și a suspendat temporar zborurile

Avioane militare NATO au fost mobilizate pentru interceptarea unei drone care a zburat în apropiere de Vilnius, a declarat ministrul lituanian al Apărării, iar locuitorilor li s-a transmis să „se adăpostească imediat”, scrie The Independent. Lituania a emis miercuri o alertă de „pericol

„Categoric nu”. Kovesi exclude intrarea în politică. Șefa Parchetului European spune că nu știe încă ce va face în viitor

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a respins categoric. orice posibilitate de a intra în politică după încheierea mandatului său, subliniind că nu are în plan o carieră politică și că actualele speculații din spațiul public sunt recurente. Șefa Parchetului European, Laura Codruța

Evaluare Națională 2026. Elevii de clasa a IV-a susțin miercuri, 20 mai 2026, proba la Matematică şi Ştiinţe ale naturii

Evaluare Națională 2026. În cursul zilei de miercuri, 20 mai 2026, elevii de clasa a IV-a vor susține proba la Matematică și Științe ale naturii. Potrivit calendarului Ministerului Educației și Cercetării, rezolvarea acestor teste de evaluare durează câte o oră pentru fiecare. În

Radu Miruță s-a întâlnit cu suporterii Stelei. Anunț despre dreptul de promovare

Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, s-a întâlnit cu suporterii Stelei pentru a discuta despre situația echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei. Discuția a avut loc pe stadion, acolo unde oficialul a spus că a vrut să le vorbească direct fanilor

USR Cluj a depus plângere penală după ce sediul lor a fost vandalizat cu ouă, ketchup și muștar, în urmă cu două săptămâni. „O să vă execut”

USR Cluj a anunțat marți, prin intermediul unui comunicat, că reprezentanții acestei filiale au luat primele măsuri după ce sediul lor a fost vandalizat, acum 14 zile. „O să vă execut, homosexuali USR-iști. Totul pentru țară. Mișcarea Legionară renaște” – acesta este mesajul

Decesele suspectate de Ebola cresc cu 30% într-o singură zi, pe fondul unui focar în expansiune rapidă în Africa Centrală

Focarul de Ebola din Africa Centrală a înregistrat o creștere rapidă, cu peste 500 de cazuri suspecte și 130 de decese, majoritatea în Republica Democrată Congo și unele cazuri în Uganda. Un medic american infectat va fi evacuat la spitalul Charité din Berlin,

„Sper ca în timpul vieții mele să fim primiți înapoi în inima Europei”

Ministrul britanic al Comerțului, Chris Bryant, a declarat că își dorește ca Regatul Unit să se reîntoarcă, într-o zi, în Uniunea Europeană, sugerând că Brexitul continuă să genereze tensiuni politice și economice majore în politica britanică, potrivit France24. Într-un interviu acordat Agenției France

Starship V3 de la SpaceX, cea mai puternică rachetă construită vreodată, urmează să decoleze în această noapte – Aleph News

SpaceX pregătește lansarea Starship V3, cea mai puternică rachetă construită vreodată, într-un test important de zbor de la Starbase, Texas. Noul model aduce îmbunătățiri majore la propulsie și structură, fiind gândit pentru viitoare misiuni pe Lună (programul NASA Artemis) și Marte. În timpul

Oana Gheorghiu descrie situația de la Metrorex: „Nu poți cere oamenilor să plătească mai mult înainte să faci curățenie”

Vicepremierul Oana Gheorghiu a publicat pe Facebook un mesaj amplu în care critică modul de administrare al Metrorex și susține necesitatea unei reforme profunde în compania de transport subteran din București. Vicepremierul Oana Gheorghiu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea publicitate„); background-position: center

Mesajul emoționant al lui Tudor Băluţă, după ce a luat eventul cu Universitatea Craiova!

Craiovean get-beget, Tudor Băluţă a ajuns să joace pentru Universitatea Craiova abia la 26 de ani, iar la primul sezon în Bănie a reuşit un event istoric. Nu se află la primul titlu, el câştigând campionatul şi cu Farul în 2023, dar spune