„Nu mă întrebați așa ceva!”
Marius Baciu, antrenorul de la FCSB, a vorbit la sfârșitul jocului încheiat nedecis cu Farul, scor 2-2, despre vehiculatul război pe care l-ar avea cu fotbaliștii în vestiar. Tehnicianul fostei campioane a României susține că toate problemele speculate în ultimul timp din interiorul
Transfer de nicăieri! A plecat de la Dinamo și a semnat cu PAOK Salonic
Unul dintre jucătorii dați afară de Dinamo în această vară a prins un transfer incredibil la PAOK Salonic, fosta echipă a lui Răzvan Lucescu. Fotbalistul în cauză este Adrian Caragea, fosta extrema stângă a „câinilor”, cel care a fost fost pus pe liber
Pancu, reacție ciudată după Rapid
Rapid a învins CFR Cluj pentru prima dată după mai bine de 2 ani, iar la finele confruntării Daniel Pancu (48 de ani) a spus că în club e frică de performanță. Idolul Giuleștiului a tras o concluzie amară după Rapid – CFR
Marius Baciu a dezvăluit ce i-a transmis Gigi Becali după rușinea cu Auda
Marius Baciu a analizat cu staff-ul echipei ce trebuie făcut pentru a nu repeta istoria „dublei” cu Auda, dar nu a purtat un dialog direct și cu Gigi Becali. Se pare că Mihai Stoica este cel care poartă discuțiile cu Gigi Becali, iar
Filipe Coelho, anunțul serii după victoria Universității Craiova cu Petrolul: „Sunt out!”
Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova, a făcut la finalul victoriei cu Petrolul un anunț pe care fanii din Bănie nu ar fi dorit să-l audă, mai ales înaintea unui meci atât de important, cel împotriva lui KuPS, în Europa League. Tehnicianul lusitan dezvăluie
Sportiva din SUA divorțează de soția ei, care a luptat pentru eliberarea ei din închisoarea din Rusia
Brittney Griner (35 de ani), sportiva din SUA, divorțează de soția sa, Cherelle (33 ani), după un mariaj de opt ani. Vestea i-a șocat pe fanii baschetbalistei, în contextul în care soția sa, de profesie avocat, a fost cea care s-a luptat pentru
Stjepan Tomas dezvăluie cum a reușit Oțelul să marcheze în fața lui Dinamo
Oțelul a remizat cu Dinamo, pe teren propriu, cu un gol marcat în repriza a doua, iar antrenorul Stjepan Tomas (50 de ani) a dezvăluit ce le-a cerut jucătorilor lui la pauză. Echipa din Galați este neînvinsă în acest sezon, cu o victorie
un ultras FCSB ar fi răsturnat masa la care se aflau Mihai Stoica și fiica lui! Poliția a intervenit rapid
Eșecul umilitor suferit de FCSB în Conference League i-a scos din minți pe fani. Unii chiar ar fi recurs la gesturi reprobabile, din dorința de a se răzbuna pe conducere. Se pare că Mihai Stoica (61 de ani) a fost implicat într-un incident
Imaginea serii după singura victorie a unei echipe din România în Europa
CFR Cluj s-a impus fără probleme în fața celor de la Alashkert, scor 3-0, iar ardelenii visează acum să ajungă printre cele mai bune echipe din Conference League. În vremuri tulburi pentru clujeni, unul dintre sponsorii vechi din Gruia, Ștefan Gadola, a ținut
Presa din Letonia, necruțătoare cu FCSB: „Cu coada între picioare”
Cu câteva ore înaintea meciului Auda-FCSB, presa din Letonia a ieșit la atac. Ironiile la adresa roș-albaștrilor s-au ținut lanț, în încercarea de a-i intimida. Aceștia trebuie să înscrie de două ori pentru a întoarce soarta calificării la finalul celor 90 de minute,

