Darius Olaru (25 de ani), căpitanul formației FCSB, este distrus de Helmut Duckadam, fostul oficial al vicecampioanei României.
Darius Olaru, distrus de un fost oficial de la FCSB
Helmut Duckadam (63 de ani), fostul președinte de onoare de la FCSB, l-a urmărit cu atenție pe Darius Olaru la ultimele meciuri jucate de vicecampioana României, iar acesta l-a taxat pe căpitanul trupei roș-albastre.
Darius Olaru a fost unul dintre cei mai slabi jucători de la FCSB de la meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-1, iar la finalul partidei a explicat că evoluția sa a avut de suferit din cauza unei răceli, însă Helmut Duckadam este de părere că internaționalul român nu stă bine din punct de vedere psihic.
„Olaru cred că are altă problemă, nu rezistă presiunii. În momentul în care greșești flagrant după minutul 90 și iei cartonaș când toată lumea ți-a spus să ai grijă și ieși de pe teren plângând, înseamnă că psihic nu…