Imaginile cu operațiunea DNA în care Dumitru Buzatu este prins cu mita în portbagaj

Au apărut noi imagini cu operațiunea DNA din dosarul președintelui Consiliului Județean Vaslui (CJ), Dumitru Buzatu, care a fost arestat preventiv pentru luare de mită. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care mașina șefului CJ Vaslui e blocată de anchetatori. Aceștia

VIDEO. NASA și-a încheiat misiunea după șapte ani. Agenția spațială a eliberat cel mai mare asteroid adus vreodată pe Pământ

Capsula Osiris-Rex de la NASA, care a prelevat mostre de asteroizi, a aterizat în Utah cu ajutorul unei parașute, cu aproximativ 3 minute mai devreme decât prevăzuse. Agenția spațială americană a adus acasă cea mai mare mostră de asteroid readusă vreodată pe Pământ.

Primarii, iertați de la reforma bugetară. Ce nou compromis ar urma să fie între Guvern și aleșii locali

Primarii de comune și cei de orașe sunt pe cale să obțină o nouă victorie în cazul legii privind reforma bugetară, în condițiile în care pe lângă aspectele de personal de cabinete, acum Guvernul ar vrea să nu mai limiteze fondurile pentru evenimente

Fotbalistul de la FCSB „pus la zid” pentru greșelile comise

Sorin Cârțu l-a pus la zid pe Joyskim Dawa pentru greșelile comise în meciul disputat de FCSB în deplasare cu Hermannstadt, încheiat la egalitate, scor 2-2. Sorin Cârțu l-a pus la zid pe Joyskim Dawa pentru greșelile comise în Hermannstadt – FCSB 2-2

Theodor Stolojan, întrebat dacă Nicolae Ciucă va fi candidatul PNL la Cotroceni: „Nu avem altul, deocamdată”

Theodor Stolojan, fost premier al României, este de părere că Partidul Național Liberal nu are alt candidat la președinție, în prezent, în afară de Nicolae Ciucă. Theodor Stolojan este de părere președintele Senatului, Nicolae Ciucă, nu este carismatic, dar „este un om care

De zilele Bucureștiului se organizează cel mai mare spectacol muzical cu A.I.

PIXEL a făcut spectacol pe fațada Casei Poporului, de ziua Bucureștiului. România e pe ultimul loc în Europa la ponderea companiilor care folosesc A.I. A.I. este tot mai des utilizat în divertisment și festivaluri din 2022. La mulți ani dragi bucureșteni! Pe 23

Cine este „Farmazon”, omul de afaceri care l-a „îngropat” pe Dumitru Buzatu. „Mă simt persecutat de președintele CJ Vaslui de ani de zile”

Omul de afaceri care a colaborat cu DNA pentru flagrantul lui Dumitru Buzatu este Emil Savin, poreclit Farmazon. Afaceristul era „abonat” la contracte cu Consiliul Județean Vaslui, iar în momentul în care președintele CJ Vaslui a încercat să „fenteze” mai multe plăți către

Momentul în care blindatele occidentale străpung principala linie de apărare rusă pe frontul sudic VIDEO

Oficialii ucraineni au declarat că forțele lor armate au străpuns o linie cheie de apărare rusă în sud-estul țării cu ajutorul blindatelor occidentale, între care Stryker furnizate de SUA, relatează Insider. Forțele ucrainene au reușit să facă o străpungere în așa-numita „linie Surovikin”,

Bani pentru satele românești. Negrescu: Comisia pentru petiţii din PE a declarat admisibilă petiţia pentru nevoile mediului rural din România

Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă că petiţia pe care a iniţiat-o împreună cu PSD şi PES activists România, prin care se solicită o mai mare atenţie şi susţinere din partea UE pentru nevoile mediului rural din România, a fost declarată admisibilă. Europarlamentarul Victor Negrescu

Simona Halep o face invidioasă pe Delia

Simona Halep și-a uimit fanii cu una dintre puținele apariții pe care le-a avut în public după ce a primit o suspendare de patru ani în procesul pentru dopaj. Simona Halep a plecat din țară după ce a primit verdictul care îi poate