Rangers „i-a furat” tricoul cu numărul 7 lui Ianis Hagi
Ianis Hagi ar trebui să se întoarcă în vară la Rangers, însă românul tocmai a aflat că scoțienii „i-au furat” tricoul cu numărul 7, care a ajuns la Fabio Silva. Atacantul a fost prezentat ca o veritabilă vedetă de Rangers, după ce a
Băncile centrale revizuiesc abordările privind prognozele, după eșecurile în anticiparea inflației
Băncile centrale din Europa și din Statele Unite își revizuiesc abordările privind prognozele economice, după o serie de eșecuri majore în anticiparea recentelor fluctuații ale inflației, în contextul în care unii oficiali cer mai multă claritate asupra riscurilor de pe piețele financiare, notează
Asteroidul Apophis sau „Zeul Haosului” va zbura pe lângă Pământ
Apophis, numit și „Zeul haosului”, este probabil să zboare aproape de Pământ pe 13 aprilie 2029. Nava spațială a NASA OSIRIS-REx – care a fost numită OSIRIS-APEX – a fost trimisă pentru a studia zborul extrem de apropiat al asteroidului Apophis în 2029.
Ciolacu: Vom continua eforturile pentru aderarea în integralitate la Schengen. Semnalele arată că obiectivul e realizabil
Premierul Marcel Ciolacu subliniază că Guvernul va continua în 2024 eforturile în vederea aderării în integralitate la spaţiul Schengen şi menţionează că „toate semnalele” indică faptul că acest obiectiv este realizabil. FOTO Inquam Photos „După 13 ani de aşteptări, avem în sfârşit un
Ce destinații aleg Românii de revelion? Cel mai scump bilet de avion valorează peste 800 de euro
Italia, Marea Britanie și Germania sunt destinațiile preferate de români pentru revelion. Raport: Românii sunt mai tentați să plece din țară de revelion față de Crăciun. Cel mai scump bilet de avion valorează peste 800 de euro și are destinația Dubai. Planurile tale
Ciolacu face echipă cu Boloș pentru digitalizarea ANAF / „Eu vă spun că o voi duce până la capăt”
Premierul Marcel Ciolacu face pași către digitalizarea ANAF-ului. Vineri, Ciolacu va discuta cu ministrul Finanțelor și cu reprezentanți ai STS despre capacitatea sistemului e-Factura. În februarie, încep cu e-Factura, a spus Marcel Ciolacu, la România TV. Și acesta este un prim pas făcut
Meme Stoica a dezvăluit oferta pentru starul din Superliga
Meme Stoica a dezvăluit oferta de transfer făcută de FCSB pentru Marius Ștefănescu, una dintre vedetele celor de la Sepsi. Fotbalistul în vârstă de 25 de ani s-a aflat pe radarul roș-albaștrilor în vara acestui an, dar în cele din urmă mutarea nu
Un fan al lui Taylor Swift a murit din cauza căldurii la concert
Ana Clara Benevides Machado a participat la primul spectacol din turneul Eras Tour al lui Swift în orașul brazilian pe 17 noiembrie. Taylor Swift a declarat la momentul respectiv că este „devastată” de moartea fanului. Artista a anulat spectacolul programat pentru a doua
Turiștii se îndreaptă spre litoral pentru vacanța de Revelion. Cât costă o noapte de cazare
Deși Valea Prahovei sau Bucovina sunt destinațiile tradiționale în perioada sărbătorilor de iarnă, mulți turiști au ales să meargă pe litoral anul acesta. Acolo, ei se vor putea bucura de mese tradiționale, concerte live, dar și băi în piscină sau tratamente la spa.
Statele Unite, Regatul Unit, Franţa şi Germania condamnă în comun creșterea producţiei de uraniu îmbogăţit a Iranului
Statele Unite, Regatul Unit, Franţa şi Germania au condamnat într-o declaraţie comună sporirea de către Iran a producţiei de uraniu îmbogăţit, confirmată de un raport publicat marţi de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), informează France Presse, scrie Agerpres. Steag Agenţia Internaţională pentru

