Prim-ministrul Ciolacu are speranța că până la sfârșitul lui februarie peste 80% din ministere vor fi reorganizate

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că speră că la sfârşitul lunii februarie peste 80% din ministere vor fi reorganizate, scrie Agerpres. Marcel Ciolacu FOTO: Inquam Photos „Am peste 10 ministere care în acest moment sunt în reorganizare, pus în transparenţă proiectul. A

Tottenham e gata să spargă banca pentru Radu Drăgușin

Tottenham e gata să spargă banca pentru Radu Drăgușin, fundașul central care a impresionat în prima jumătate a acestui sezon la Genoa. Presa din Italia anunță că formația pregătită de Ante Postecoglou îl urmărește cu mare atenție pe stoperul român și e gata

Marcel Ciolacu: „Am fost participant la Revoluția din 1989 / Am făcut schimbarea lui Mihai Dodu ca urmare a recomandării Corpului de Control”

Premierul Marcel Ciolacu spune că a participat la Revoluția din 1989, joi seara, la RTV. Primul-ministru și-a justificat demiterea ex-șefului Secretariatului pentru revoluționar printr-o analiză a Corpului de Control, potrivit căreia se impunea schimbarea lui Mihai Dodu.  „Nu mi-am văzut nici eu dosarul”,

Guvernul a adoptat creșterile salariale pentru personalul din învătâmânt / Majorările au fost convenite cu sindicatele / Care este grila

Guvern aprobat, în ședința de joi, noile creșteri salariale pentru din învățământ și din alte sectoare bugetare. Conform actului normativ, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar creșterile sunt între 19,4% și 20,5%. Creșterea salarială brută medie totală în anul 2024 va fi de

Austria amintește că deschiderea spaţiului maritim şi aerian pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen

Austria a reamintit că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen şi nu a prezentat un calendar de implementare.  FOTO Profimedia „Schengen Air înseamnă că pasagerii care vin din România şi Bulgaria

Război total între rivale pentru transferul lui Darius Olaru!

Presa din Belgia a făcut un anunț de ultimă oră despre transferul lui Darius Olaru, cel mai râvnit jucător de la FCSB în această iarnă. Căpitanul liderului din Superliga este la mare căutare, după ce a reușit o primă jumătate de sezon excelentă

PUSL denunță un atac murdar la adresa ministrului Energiei

Acuzat că ar fi favoritul unor oameni politici importanți din România, Sebastian Burduja este unul dintre tinerii politicieni de viitor ai țării, afirmă PUSL într-un comunicat de presă. Umaniștii dezmint orice legături între PUSL și membrii săi și ministrul Energiei, căruia i s-a

Orașul-burete, un model urbanistic ce poate salva. Cum a luat naștere conceptul

Orașele-burete duc la scăderea temperaturii ambientale și la crearea de vegetaţie nouă. Kongjian Yu: Arhitectul spune că modelele urbane actuale dau greş în situaţii extreme. China are cel mai mare număr de oraşe-bureţi. Baicheng, Qian’An, Jinan, Xixian Shanghai şi Shenzhen. Berlinul s-a pronunţat

Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Dodu de la șefia Secretariatului Revoluționarilor. Cine a preluat funcția

Premierul Marcel Ciolacu l-a demis, miercuri, pe Mihai Dodu de la șefia Secretariatului pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist și l-a numit în locul lui pe Sever-Romulus Stana, fost prefect al Capitalei. Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Dodu Foto: Gov.ro Marcel Ciolacu

În ce locuri nu vei putea merge în anul 2024

Fantoma de la Operă se retrage definitiv de pe Broadway. Catedrala Notre Dame va avea deschiderea oficială în 2024. Podgoria lui Leonardo da Vinci a fost vândută unui miliardar. Anul acesta a fost un an de recuperare a timpului pierdut. În urma pandemiei,