„Sunt negociatori duri. Dacă discuțiile eșuează, reluăm campania militară”
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu acordat norei sale, Lara Trump, la Fox News, că „Iranul a acceptat să se abțină de la dezvoltarea sau dobândirea de arme nucleare”, o schimbare pe care a descris-o drept „o concesie semnificativă” în negocierile
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, vrea să demisioneze. Scrisoarea trimisă Liderului Suprem, în mijlocul negocierilor cu SUA: „Am fost excluși de la deciziile majore”. Trump: „Regimul este fracturat”
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a depus o scrisoare de demisie la Biroul Liderului Suprem, potrivit unor rapoarte citate de Fox News. Potrivit Iran International, scrisoarea lui Pezeshkian menționa că „Președintele și Guvernul său au fost excluși din procesele majore de luare a deciziilor
Petrolier rusesc sancționat, interceptat în Atlantic de Franța și Marea Britanie
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că o operațiune navală comună în Atlantic a vizat un petrolier rusesc suspectat că naviga sub pavilion fals. Nava a fost verificată de forțele franceze. Petrolier rusesc sancționat, interceptat în Atlantic Emmanuel Macron
Lovitură de proporții! U Cluj a transferat fostul jucător de la FCSB
Luni, 1 iunie 2026, U Cluj a anunțat, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial, transferul lui Marius Ștefănescu (27 de ani) în Ardeal. Fostul mijlocaș de la Sepsi OSK și FCSB s-a despărțit de turcii de la Konyaspor, unde a avut
Un român a câștigat al doilea mandat de primar într-o localitate din Germania. Dominic Fritz: „E și o victorie a valorilor europene”
Preşedintele USR, Dominic Fritz, l-a felicitat duminică pe Octavian Ursu pentru victoria obținută în alegerile din Germania. Dominic Fritz și Octavian Ursu FOTO Facebook / Dominic Fritz publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”> „Românul și europeanul Octavian Ursu a câștigat al doilea mandat
„Am imagini cu soția alergată de urs în curte”. Teroare în Bușteni
Viața locuitorilor din Bușteni s-a transformat într-un coșmar. Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai mulți urși care ies din pădure și invadează străzile din stațiunea prahoveană, spre disperarea localnicilor. Nu doar viața oamenilor este în pericol, ci și afacerile
Numărul copiilor din România este de 3,67 milioane, în scădere cu 887.000 față de 1 ianuarie 2006
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Institutul Național de Statistică publică noi date care arată schimbările demografice din România. La 1 ianuarie 2026, numărul copiilor cu vârsta sub 18 ani și domiciliul în România era de 3,67 milioane, în scădere cu 886,8 mii
Acțiunile de pe Wall Street au înregistrat a noua săptămână consecutivă de creştere
Acţiunile de pe Wall Street au înregistrat a noua săptămână consecutivă de creştere, pe fondul raliului acţiunilor din sectorul AI şi al semnelor că SUA şi Iranul sunt aproape de un acord pentru extinderea unui armistiţiu fragil, ceea ce a îmbunătăţit sentimentul investitorilor,
„Ucraina este gata să colaboreze îndeaproape pentru a contracara amenințările comune. Faptele sunt cel mai bun remediu pentru minciunile lui Putin” – Aleph News
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a transmis un mesaj lui Nicușor Dan, după ce președintele României a publicat detalii despre drona rusească care s-a prăbușit peste un bloc din Galați. „Îți mulțumesc pentru claritate, dragă Nicușor Dan. Faptele sunt cel mai bun remediu pentru
Flavius Stoican a luat decizia după Farul
Antrenorul echipei din Ovidiu, Flavius Stoican, a precizat, la finalul meciului Farul – Chindia, că nu îl ține nimic legat de clubul de la malul mării. Farul se menține în Superliga, după ce a învins Chindia, la loviturile de departajare. Flavius Stoican, antrenorul

